=====================
Într-un editorial, un ziarist a abordat, de curând, tema mafiei pieţelor. Dintr-un punct de vedere unilateral, patetic, emoţional, ca în filmul italian „Pentru un pumn de ceapă”, film menit să stoarcă lacrimi gospodinelor, gospodinii fiind plecaţi, între timp, la o bere. Ca să nu inoportuneze, editorialistul îi numeşte pe samsari „grănicerii comerţului”, iar pe monopolişti „greii comerţului”.
Se dă exemplu un producător de gutui , care nu reuşea să-şi vândă recolta la hipermarket, nici nu avea posibilitatea să facă dulceaţă, nici nimic.
Nu se vorbeşte despre viziunea economică foarte îngustă a fermierului nostru de ocazie; nu înfiinţezi o monocultură când, după ani de chin şi investiţii incerte, rămâi cu 15 tone de gutui pe an pagubă. Chiar şi ceapiştii neşcoliţi cunoşteau principiul diversităţii; azi mergea brânza, mâine mergeau roşiile, poimâine grâul sau sfecla. Banii mergeau de la un sector la altul. Dacă nu se fura mai mult decât se producea, era posibil să se transforme C.A.P.-urile în chibuţ-uri, dar, până la diversificarea producţiei şi munca bine salarizată mai avem drum lung şi azi.
Nu sădeşti zeci de gutui fără precontract sau posibilitate de prelucrare previzionată.
Guvernele postdecembriste au lăsat liberă piaţa, iar legile nescrise ale acesteia, autoreglarea preţurilor, libera circulaţie a mărfurilor, privatizarea, diversificarea, libera concurenţă, libera asociere etc., acţionează haotic.
Până la Rooswelt, fermierii americani mureau de foame. Doar subvenţionarea producţiei şi statalizarea pieţei de gros au făcut din S.U.A superputere agricolă. La noi, şi dacă s-ar pricepe ţăranii să absoarbă fondurile europene, nu ar şti să le folosească eficient. Din păcate, şi „samsarii” finanţelor au la îndemână o legislaţie înadins încâlcită.
Lasă un comentariu so far
Lasă un comentariu
SERIE NOUA 