SERIE NOUA


~JULIETA ROTARU: ,,O şansă de aur”


De ce o fată, deşi peţită des, poartă povara fetiei veşnice? Pentru că nu îi plac proştii, iar cei deştepţi nu o plac pe ea. (Proverb indian )

Soarele începea să se desfacă pe bolta coborâtă atât de aproape şi arcuită peste pământ. Căci aşa este cerul în aceste ţinuturi, un fel de alt pământ, aşezat puţin mai sus. şi tot ce este aici, se întâmplă şi dincolo, în cer.

Luminozitatea era dureroasă, astrul plângea cu sânge şi aur în hemiciclu. Din templu răsunau cântările de nuntă în modulaţii ascuţite şi prea feminine.

Tânăra avea o împotrivire tăcută: o privire demnă, luminată de sprâncenele puţin arcuite din împreunarea lor, nasul proeminent, străpuns de o vergică de argint de care atârna un lănţişor prins de urechea stângă. Obrajii îngânduraţi, îmbujoraţi de henna, trădau încă urmele lacrimilor. Asprimea ochilor mari şi negri, alungiţi către coadă, era îndulcită de liniile conturate de kajal. Buzele groase, înfocate de arsura betelului, tremurau uşor a pudoare. Privirea reţinută încerca să dezmintă această zbatere feciorelnică. Tâmplele erau împodobite de braţele unei diademe de argint filigranat, potrivite deasupra cărării. Din creştetul capului cobora pe mijlocul frunţii o plăcuţă de email, ornată cu pietre colorate, acoperind bindiul picurat la îngemănarea sprâncenelor. Capul era acoperit de un voal pictat cu vopsele crude, roşu aprins, oranj-fierbinte, verde-crud, atârnând pe umerii şi pe bustul strânse de un corset roşu, placat cu oglinjoare rotunde sau rombice, într-un aranjament ameţitor. Marginile fustei erau tivite cu şnururi groase, bentiţe aurite şi bucăţi de oglinzi, care răsunau la atingerea gleznelor. Tălpile, ca şi podul palmei şi degetele, erau pictate cu mehendi. Valuri de ghirlande din iasomie se desprindeau din păr, de la spate, peste piept.

Mireasa stătea astfel tăcută în stânga bărbatului, păstrând capul aplecat în tot timpul ceremonialului, înăbuşind, parcă, tăria unei virtuţi străvechi, matriarhale. Cu acea graţie feminină de a se supune bărbatului ales de părinţi, o căldură detaşată şi cerebrală, îi inunda chipul, cu mulţumirea de sine că astfel împlineşte datoria faţă de zei şi părinţi.

Aşa pioasă pe cât părea ceremonia, Sonali ştia cum fusese forţată să se căsătorească tovarăşa ei de joacă, întâlnindu-şi bărbatul ales în faţa altarului. Sonali era dintr-o familie cu o stare mai bună între cei de seama lor, care se întreţinea din leafa pe care tatăl o primea de la Institutul de Studii Orientale, unde şi locuiau, în încăperile rezervate servitorilor. Sonali ducea oaspeţilor străini ai Institutului în cutii de metal prânzul gătit de mama ei, de ea sau de sora ei mai mică, didi Priya. Tatăl ajungea acasă seara, rezolva supărările de peste zi ale familiei şi începea să lucreze dinţi. În fiecare sâmbătă asistenta dentistului trecea pe aici să colecteze recolta de dinţi numărată cu exactitate de Sonali şi aşezată cu mândrie în cutii de carton inscripţionate cu avizul de expediţie.

Zilele se măcinau repede în dinţii timpului şi Sonali se trezi numărând oaspeţii străini ai Institutului. Toţi treceau pe la contorul ei, cu vizite lungi sau scurte, oricum fără de aviz, pentru că unde plecau ei când trebuiau să plece, ea nu putuse afla vreodată. Cu toţii lăsau ceva în urmă, care să fi decorat o cameră, o garderobă sau o experienţă de viaţă. Gînduri fugare într-o engleză mărginaşă începuseră să ţeasă o magie în mintea curioasă a lui Sonali. Îşi prelungi sesiunile de aducere a prânzului. Dar nu îşi pierdu obiceiul număratului: câte persoane fuseseră hrănite la parastasul dat de călugăriţa buddhistă pentru gurul său, câţi colegi aducea micuţa doamnă în camera ei deodată şi pe rând. O dată însă se află în dificultate, când se înghesuiră prea mulţi străini în sala mare de conferinţe, pentru a vorbi, sau cam aşa ceva. Putea identifica fără probleme chipurile celor pe care îi mai întâlnise, dar când această masă de noi veniţi îi inundă vederea, se trezi numărând oile. Oricum, rămase fermă în sală ca să rezolve dilema, de care uită îndată ce o doamnă luă microfonul şi începu să vorbească; şi se făcea că aceşti oameni vor fi având o dilemă mai gravă de dezbătut, judecând după morga pe care o aveau.

„Dragi colegi, nu este scopul scurtei noastre expuneri să menţionez multele cauze care au dus la apariţia ritualului arderii văduvei pe rugul funerar al soţului, obicei numit sati. Vă vom atrage atenţia asupra unor aspecte despre cum s-a ţesut o mistificare în jurul lui sati şi cum a fost inventată o tradiţie, bazată pe cea mai sfântă dintre Vede, anume Rig Veda.

Când britanicii au impus abolirea lui sati, Bengalul, în particular, şi toată India, în general, erau pe punctul de a izbucni într-o revoltă. Învăţaţii brahmani au căutat legitimare pentru sati în Vede, iar imnul nouăsprezece din Cartea a Zecea a Rig Vedei a fost chemat să depună mărturie pentru acest lucru.

Există un hemistih din versul al şaptelea, care sună cam aşa în limba vedică:

Arohantu janayo yonim agre.- Fie ca doamnele să urce cele dintâi în odaia aceea.

După unele manuscrise bengaleze, citirea este următoarea:

Arohantu jalayonim agne.- Fie ca ele să urce în foc, care este pruncul apelor.

Pe baza acestei ultime evidenţe, toate eforturile de a descuraja aflarea lui Sati în Rig Veda păreau zadarnice. Chiar marele erudit Colebrook a căzut în aceeaşi capcană, acceptând citirea jalayonim şi traducând „care este pruncul apelor” ca un adjectiv al lui agne (foc).

Dar! Franz Hall respinge citirea jalayonim pe baza a două argumente:

1. în alfabetul bengalez litera l este asemănătoare literei n, şi de aici confuzia l/n şi citirea lui jala în loc de jana.

2. silaba ya a fost considerată de scribi ditografie şi prin urmare omisă, rezultând jala în loc de janaya.

Toate aceste motive conduc la adoptarea citirii janayo yonim (doamnele în odaie).

Cât priveşte cuvântul agre (mai întâi), comentatorul Sayana din secolul al cincilea d.Chr. glosează: „doamnelor li se dă întâietate la intrarea în casa mortului, alături de celelalte rude adunate pentru ceremonie.”

Concluzia imediată este că Rig Veda 10.19.7, departe de a menţiona obiceiul sati, descrie atitudinea indulgentă faţă de femei în societatea mileniului al doilea î.Chr, recunoscută şi în secolul al cincelea d.Chr.”

Sonali ieşi îndată, chibzuind asupra celor auzite, iar ceea ce înţelesese era că bărbaţii de demult nu erau atât de răi pe cât i se spusese ei la şcoală şi de către slăbănoaga Dadi, mămica lui tata. Britanicii (sau să fi fost unul Sayana?) schimbaseră tot sensul Rig Vedei, confundând o literă cu alta. Ei bine, şi ea o făcuse de multe ori, citind m în loc de bh şi rv în loc de kh, dar asta nu dusese la pieirea nici măcar a unei particule din Univers.

Pierdută în astfel de gânduri, uită de datorie, de zei, de părinţi, de vârstă şi de măritiş. Bărbaţii veniră şi plecară, cerând mâna fiicei servitorului. Asistenta dentistului îi lăuda scrisul frumos, oaspeţii străini îi atestau priceperea în engleză; deveni în scurt timp favorita lui tata şi găina care va face ouă de aur. Mama şi fraţii îi luară partea când inginerul, care venea zilnic treizeci de kilometri pe motocicletă de la rafinărie până în târg, ca să îl cinstească pe Dumnezeu în templu şi apoi să treacă alături ca să salute pe tata, pe Dadi, pe mama, pe Didi şi în final pe ea, când acesta îi ceru mâna. Era, fără îndoială, o şansă de aur, dar Sonali „făcea mai mult aur”, cum spunea tata. (Doar Sonali înseamnă în hindi aur, nu-i aşa?).

Fata de aur îşi dezvoltă rapid o conştiinţă superioară iar oaspeţii străini îi dădură o paradigmă nouă ca să judece lucrurile vechi. I se relevă atunci viaţa, mai abitir ca niciodată: critic şi fără prejudecăţi. Viaţa din oraş era un imens câmp de cercetare, în care putea verifica această metodologie străină:

Ashok şi Manda, aplecaţi de ani, se legănau ca două umbre în plimbarea de seară. Sonali ştia cum se târâse căsnicia lor până în acel moment. „Deschide! Deschide! Vreau să vorbesc acum cu soţul meu!” Femeia îi arătă tinerei vitriolul. Aceasta fu silită să îi demonstreze contrariul. „Dacă nu-i bărbatu-meu cel care stă sub duşul, care se aude curgând la baie, ai curajul şi pune-l să scoată piciorul prin uşă.” O gambă păroasă fu strecurată prin crăpătura uşii, cât să vadă cealaltă… „Aaah, zice, ăsta nu e Ashok, e Raju, căţea!!” („Cum ai ştiut tu, vipero, cum arată piciorul lui Raju?” a întrebat-o bărbatul mai târziu în viaţă, când bărbăţia i s-a mai potolit, iar adulterul i-a fost tolerat. „De câte ori nu v-am spălat eu vouă picioarele, derbedeilor!” a zâmbit resemnată soţia) Când Ashok a căzut în bigotism, a atins culmea perversităţii: încredinţându-şi drojdia zilelor rămase în mâinile lui Dumnezeu, după ce risipise buchetul tinereţii.

În vreme ce Sonali era prinsă cu astfel de investigaţii costisitoare, didi Priya începuse să iasă în oraş; pieptul i se împlinise de juneţe; părinţii fremătau să-i lege nodul la sari, după obiceiul căsătoriei. Tristeţea umbri ochii căprui ai lui Sonali; nu mai era prima care se mărită; timpul mânca din anii ei tineri. Zilele când putuse să dea cu mărul zburaseră, iar fata rămânsese în turnul de fildeş.

Fiecare epocă îşi are nuanţele ei, pe care cineva trebuie să le perceapă, astfel riscă să se risipească într-un donquihotism prea costisitor pentru o viaţă de om. Căci cine are vreme să dovedească, cu preţul propriei vieţi, nedreptatea vremurilor şi cu ce folos? „Fii înţeleaptă ca o monedă chinezească: rotundă la exterior, ca să te poţi rostogoli uşor, dar pătrată la interior, ca să te ţii de principiile tale”. Călugăriţa buddhistă le vorbea cu zâmbetul ei larg pe faţa rotundă, încoronată de tigva rasă a renunţării. Sonali şi Priya o ascultau cu reverenţă. Aceasta din urmă nu putuse să înţeleagă pe deplin sensul aforismului, dar pricepuse un altul, pe potriva experienţei sale. „Nu trebuie să nu mai mănânci peşte doar pentru că el are oase…”

Vreme de două săptămâni soarele apuse şi răsări, până ce părinţii îi aleseră bărbatul şi fixară data nunţii. O nelinişte se spulbera în didi Priya. În noaptea nunţii se aşeză să privească luna. Marginea ei plângea şi îşi picura colţul înspre pământul uscat şi căscat ca o gură de hău. Magma era miezuită de chinuri pântecoase. Pământul era bombat la Ecuator de sfredelul sărutărilor cu cerul. Înlănţuiri hormonale de soare-răsare şi de soare-apune îl ascuţiseră spre poli, aceste umere ninse şi niciodată întinate, unde raţiunea virginităţii pure îngheaţă limpede vinişoarele zvâcnind din iadul pântecelui înspre periferii. Apoi magma ofta pe la încheieturile desfăcute.

În scurt timp Priya îşi supuse bărbatul şi îşi înfrânse rivalele. Fata ei este Aurora Boreală, fiul ei un erou, bărbatul ei un campion; pe uşa lor stă scris numele ei. Nici o nenorocire nu ar putea lovi o astfel de casă, în care faima soţiei sporeşte prin faima bărbatului ei.

Anunțuri

Lasă un comentariu so far
Lasă un comentariu



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s